Perspectiva din care privim lucrurile, fac diferența între a avea o atitudine și mentalitate de învingător sau de pierzător. De aceea, sesiunile de dezvoltare alături de un coach te pot ajuta să treci de la o stare la alta.
Pe parcursul vieții, avem posibilitatea de a alege pe care drum să o luăm. Decidem ce este mai bine pentru noi, sau pentru cei din jurul nostru. Astfel noi devenim suma deciziilor pe care le luăm.
Care este diferența dintre cele două stări?
Cei ce spun că nu au avut noroc în viață, că ei nu au avut șanse, sau că sigur cineva are ceva cu ei, cu siguranță nu se pot mândri cu prea multe reușite în viață. În schimb, cei care atunci când au întâmpinat greutăți în viață au luptat, au învățat din greșeli, au continuat să investească în ei și să-și creeze propriul drum, luând doar învățămintele din eșec, acum sunt mult mai bine cu ei și cu realizările lor.
Și pot spune acest lucru pentru că am discuții dese pe acest subiect cu clienți, prieteni și colegi. O mentalitate de pierzător ne poate afecta atât viața personală cât și pe cea profesională. Asta pentru că nu reușim să conștientizăm că suntem pe un drum greșit.
Avem tendința de a vedea în jurul nostru doar vinovați și nu soluții. Pierdem timp și energie într-o direcție care chiar nu ne aduce vreun plus în viață. Și, de cele mai multe ori, chiar nu reușim să ne îndeplinim obiectivele propuse, tocmai pentru că nu suntem atenți la soluții și la evoluția lucrurilor.
Ne vine ușor să găsim la alții defecte. Să vedem ce nu fac ei bine, să-i criticăm și să-i arătăm cu degetul. Asta face creierul nostru atunci când se simte “atacat”. Caută să se agațe de fel și fel de tertipuri, astfel încât el să ne pună într-o lumină mai bună în comparație cu ceilalți.
Și totuși, care este acel mecanism care trage semnalul de alarmă? Când ne spune că suntem pe drumul greșit, că acțiunile sau gândurile noastre nu sunt constructive pentru noi și cei din jur? Că acest drum duce spre nicăieri și că rezultatele nu pot fi cele dorite de noi?
Conștientizarea
Eu îi spun conștientizare. De multe ori se declanșează în momenul în care purtăm o discuție cu un prieten, coleg de la muncă sau chiar managerul, partenerul de viață sau chiar un coach. Este acel moment de “aha”, care-ți dă de gândit.
Acela este momentul în care trebuie să-ți faci o analiză și să te înțelegi mai bine. Iar dacă reușești acest lucru, mai ai nevoie de câteva ingrediente: dorință, implicare, muncă și consecvență. Pentru că o schimbare nu se poate realiza fără acestea, fără să-ți dorești și fără să depui 100% efort.
Dar hai să discutăm și despre cei care au acea mentalitate de învingător. Sunt cei care învață din greșeli, care sunt dispuși să greșească și să ia cu ei lucrurile bune învățate. Sunt cei care nu se lasă duși de val sau așteaptă să treacă de la sine momentele dificile din viața lor.
Sunt acele persoane care au încredere în puterile și competențele lor. Știu că pot, doar că ÎNCĂ nu au găsit soluția perfectă. Sunt persoanele care nu dau vina pe cei din jurul lor. Aceștia depun toate eforturile pentru a reuși, pentru că știu un lucru: ține doar de tine pentru a reuși.
Sunt acele persoane care sunt conștiente de importanța dezvoltării personale și de roadele pe care le pot culege în urma investiției în ei.
Alegerea unui coach
Faptul că alegi serviciile unui coach te poate ajuta să te descoperi. Să înțelegi unde ești și ce vrei de la tine. Care sunt pașii pe care tu alegi să-i faci pentru a reuși, atâta timp cât îți dorești să ai o gândire de învingător. Tehnicile folosite în aceste sesiuni te scot din zona de confort. Îți provoacă gândirea și rațiunea, te fac să fii cât mai concret cu tine și cu acțiunle tale.
Poți învăța lucruri noi despre tine, poți accesa resurse noi despre care nu știai că se regăsesc în tine. Îți poți gestiona mai bine conflictele cu tine sau cu cei din jur, îți poți gestiona mai bine timpul pentru a-ți îndeplini obiectivele propuse. Vei reuși să-ți atingi mai repede obiectivele pe plan personal sau profesional prin aceste sesiuni și, vei putea ajunge și tu să ai o mentalitate de învingător.
Implicarea și angajamentul sunt doar la tine. Un coach nu are soluțiile la el, el te ajută să le găsești tu pentru tine. Vei observa că începi să vezi soluțiile și nu problemele, care până la urmă fac diferența între învingători și învinși.
Michael Jordan, unul dintre cei mai mari basketbaliști din lume, spunea: “If you want to win, you have to pay the price.”
Ești dispus/ă să faci o schimbare pentru tine? Poți alege o întâlnire cu mine și să programăm o sesiune gratuită de coaching, în care să vezi dacă ți se potrivește.
Te aștept cu drag!
În cazul în care îți plac postările mele, te invit să te abonezi la Newsletter pentru a primi cele mai recente articole!