Citeam de curând un articol legat de acest subiect și anume, 56% dintre români petrec prea mult timp la muncă și prea puțin timp cu familia, o analiză realizată de Centrul de Informare, Prevenire risc și Analiză. În medie, doar 5 ore pe zi ne petrecem timpul cu familia, la această medie este inclus și sfârșitul de săptămână.
Cum am ajuns aici, cam știm. Petrecem mult timp în trafic, la muncă a crescut volumul de activități, pot să apară și momente în care eficiența lasă de dorit, suplinim colegii care sunt în concedii sau poziția nu este ocupată de cineva, sunt multe. Fără să ne gândim la riscurile ce pot să apară: epuizarea, burnout-ul, greșeli nedorite care pot avea efecte neplăcute la locul de muncă. Mai apare și teama pierderii locului de muncă și repercursiunile de rigoare, ce zic colegii sau șefii noștri dacă nu ne văd implicați sau nu reușim să livrăm proiectele sau targetele la timp.
NU spun că este greșit să ne dorim o carieră, să ne implicăm în proiecte și să ne dedicăm la locul de muncă. Până la urmă discutăm despre dezvoltarea noastră, despre satisfacții, relațiile pe care le construim, împlinirea noastră și confirmările pe care le avem în urma muncii depuse. Să nu uităm beneficiile din spate și remunerația muncii noastre. Întrebarea mea este, există totuși un echilibru între viața personală și cea profesională și cât de fină este linia dintre acestea?
Când suntem copii ne dorim să fim oameni mari, persoane mature, fără să știm ce înseamnă asta și la ce să ne așteptăm. Viața “de om mare” vine la pachet cu responsabilități pe măsură, atât la locul de muncă cât și în viața persoanală. Și cu cât pășim mai mult în viață, și ne întemeiem o familie, cu atât aceste responsabilități cresc. Nu mai suntem răspunzători doar de noi, nu mai suntem singuri în această ecuație. Începem să ne gândim și la persoana dragă de lângă noi, să fim bine împreună, să ne bucurăm unul de celalalt, să construim ceva al nostru. Mai apoi viața ne binecuvântează cu copii și prețuim viața și acele momente mai mult ca pe oricare perioadă de până atunci. Ajungem să ne înțelegem mai bine părinții care ne-au crescut cum au știut și putut ei mai bine, așa cum încercăm să facem și noi cu copiii noștri. 😊
Și revenind la această realitate, ce facem ca “lipsa” noastră să nu se resimtă atât de mult? Pentru că familia are nevoie de noi, se bazează pe noi și de multe ori depind de noi. Cum gestionăm timpul astfel încât și partenerul nostru de viață să simtă că este important pentru noi, că suntem alături de el, că-l ascultăm, că este împlinit alături de noi și că facem lucruri împreună. Mai avem timp unul de celălat?
Dar de copii, cine se îngrijește? Și nu mă refer la verificatul temelor. Dacă sunt mici, ei în această perioadă au nevoie de părinți pentru a primi afecțiune, dragoste, atenție, ei își dezvoltă în perioada fragedă reperele, valorile și exemplele în viață. Dacă sunt deja adolescenți, cât de prezenți suntem în viața lor, mai ales că pericolul și tentațiile sunt la tot pasul?
Părinții noștri, au și ei nevoie de noi, poate au nevoie de ajutorul nostru sau poate de puțină atenție. Reușim să le oferim aceste lucruri, sau vom regreta toate acestea atunci când ei nu vor mai fi alături de noi?
Ne uităm pe rețelele de socializare și vedem doar poze frumoase, toată lumea zâmbește, este îndestulată, călătorește, punem motto-uri motivaționale sau glume, ÎNSĂ ce se ascunde în spatele acestor poze? Ne place ca cei din jur să ne vadă împliniți, fericiți dar știm că nu tot timpul suntem așa. Punem poza cu copiii, dar mai apoi ne luăm cu altele și timpul alături de ei devine limitat, ei de multe ori ducându-ne lipsa. La fel și soțul sau soția, părinții și cei din jur. Și ne uităm cu nostalgie la niște poze postate acum ceva timp, zâmbim și ne întoarcem la ale noastre, sperând că “de mâine” să ne fie mai bine.
Și acest “de mâine” devine scuza pentru ce nu reușim să facem astăzi, este alegerea pe care o facem și decidem să nu o luăm. Pentru că ne este frică de schimbare, de ce zic cei din jurul nostru, de repercursiuni.
Când vom prețui cu adevărat ceea ce avem și nu ceea ce aspirăm să avem, atunci ne vom găsi timp și pentru micile bucurii și momente pentru noi și cei dragi. Poate un film împreună, o plimbare în parc, o carte citită alături de copii la ceas de seară, de un pahar de vin alături de prieteni, toate acestea fără a ne gândi că mâine revenim la responsbilitățile care ne vor capta atenția de la ce ne este drag.
Cineva spunea că oamenii au două vieți, iar cea de-a doua începe atunci când realizăm că avem doar o viață!
Îți las câteva întrebări de conștientizare, la care să-ți răspunzi atunci când îți găsești puțin timp și pentru tine:
- Pe o scară de la 0 la 10 cât de mulțumit/ă ești de tine?
- Mai ai timp pentru pasiuni?
- Care este cea mai mare realizare a ta în acest an?
- Pe o scară de la 0 la 10 ce notă dai relației cu partenerul/a de viață? Dar cu copiii sau parinții tăi?
- Banalul “de mâine” îți sună conoscut? Faci ceva în acest sens?
- De fapt de ce faci toate acestea? Care sunt valorile tale?
- Ce ai reușit să înveți în acest an, astfel încât să te ajute pe viitor?
La toate aceste întrebări există soluții, atâta timp cât suntem dispuși să ne punem pe foaie prioritățile, obiectivele, să conștientizăm unde suntem și unde vrem să ajungem. Cu ajutorul sesiunilor de dezvoltare alături de un coach, reușim să ne stabilim mult mai bine obiectivele și foarte important pașii pe care decidem să-i urmăm. Iar călătoria pe care fiecare alege să o facă este presărată de soluții la tot pasul. Soluții care vin doar de la tine, cel implicat în acest proces. În cazul în care nu ești mulțumit/ă de răspunurile pe care le-ai dat mai sus, iți propun să te descoperi mai bine și să te gândești mai mult la tine și la cum reușești să gestionezi toate situațiile din viața ta.
În cazul în care îți plac articolele mele, te invit să te abonezi la Newsletter pentru a primi cele mai recente postări!