atingerea obiectivelor

Atingerea obiectivelor cu ajutorul sesiunilor de coaching

Atingerea obiectivelor cu ajutorul sesiunile de coaching ajută atunci când știm ce vrem de la noi. Altfel acestea sunt inutile și nu ne vor aduce vreo satisfacție sau beneficiu. De aceea, este important să avem un obiectiv clar sau cel puțin să știm ce vrem să realizăm la finalul călătoriei noastre alături de un coach.

Fie că vorbim despre viața personală sau cea profesională, care să fim sinceri, se întrepătrund de foarte multe ori, definirea obiectivului este importantă.

Este ca și cum te-ai duce în piața de mașini și în loc să știi ce să cauți, te învârți prin toată piața iar la final nu te întorci cu nicio mașină. Că parcă îți place și o mașină mai înaltă dar să consume puțin, dar și una joasă că îți place cum ia curbele. Culoare, dotări, preț, vechime, consum… Toate acestea te pot face să te întorci acasă așa cum te-ai și dus, adică cu mâna goală. 

Este mai chibzuit și eficient să te duci cu o “listă” de specificații pe care să le urmărești atunci când ai ajuns acolo.  Te ajută să alegi mai repede, să faci comparații pertinente între mașini și la final să iei decizia mai ușor. 

Revenind la sesiunile de coaching, este bine să-ți clarifici alături de coach obiectivul pe care vrei să-l atingi. De regulă ai la dispoziție o sesiune gratuită cu acesta, în care să te ajute să înțelegi mai bine ce îți dorești. Găsești aici câteva detalii legate de sesiunile de coaching Sesiunile de coaching – ce sunt ele?

Ca să realizezi un obiectiv ai nevoie de câteva ingrediente :

Planul ajută dar nu este suficient

Atunci când îți faci un plan e bine să te uiți și să înțelegi de unde pornești și unde vrei să ajungi. Cu toate acestea, ai grijă să nu “plănuiești” prea mut. Avem tendința de a ne preocupa mai mult de plan și de planificare. Care sunt acțiunile pe care trebuie să le facem? Planul trebuie să fie SMART, adică, acțiunile pe care le treci să fie specifice (clare), măsurabile, accesibile, realiste respectiv încadrate în timp. Știu că nu este întotdeauna ușor să faci un astfel de plan, de aceea, coachul îți va fi alături pentru a-l defini cât mai bine astfel încât să nu te pierzi în prea multe detalii.

Acțiuni pentru atingerea obiectivelor

Cât de dispus/ă ești să ieși din zona ta de confort? Cât efort vei investi astfel încât la final să-ți atingi obiectivul? Există disponibilitate din partea ta să încerci cărări noi, să accesezi resurse sau valențe noi?

Este important să îți răspunzi la aceste întrebări. De cele mai multe ori va trebui să încerci acțiuni noi, pentru că este clar că cele încercate până acum nu au funcționat. Sesiunile de coaching pot fi comparate cu antrenamentele de la sală. Dacă acolo antrenorul personal te provoacă să mai faci câteva abdomene în plus, coachul te va “provoca” să treci peste anumite bariere mentale, și asta cu puterea întrebărilor. Pe parcursul sesiunilor vei realiza că anumite acțiuni funcționează. Altele mai trebuie îmbunătățite iar unele…eliminate, pentru că nu-ți aduc plus valoare.

Multe acțiuni pot dăuna, de aceea coachul te va ajuta să te rezumi doar la acele acțiuni care fac sens pentru atingerea obiectivelor tale.

Obiceiurile noi

Un obicei este un comportament care, pentru că a fost suficient de mult repetat, el devine automat. Când am făcut școala de șoferi, la început ne uitam la schimbător. Dar după ce am repetat această acțiune de suficiente ori, creierul nostru a învățat ce să facă fără să ne mai uităm unde sunt vitezele la schimbător. Se creează conexiuni neuronale noi care ne ajută ca acțiunile sau obiceiurile noi să devina automate. 

Gândește-te cum ar fi ca pentru orice acțiune pe care o facem să ne concentrăm și să fim atenți la ea… Mersul, mâncatul, spălatul… Toate aceste lucruri de bază ne-ar lua probabil multe ore și ne-ar solicita multă energie.

Asta face puterea minții, învață să folosească cât mai puțină energie pentru acțiunile repetate și învățate. Practic, nu te mai gândești la aceste acțiuni.

De aceea, în sesiunile de coaching vei conștientiza faptul că anumite obiceiuri din viața ta sunt de folos iar altele te cam încurcă. Astfel, vei alege să dobândești noi obiceiuri sau să renunți la cele care nu-ți aduc beneficii.

Dar ce faci atunci când, deși știi că un obicei nu-ți aduce beneficii pe termen lung. Sau nu este sănătos și totuși pe moment îți dă senzația că te ajută? Chiar dacă știm că fumatul dăunează pe termen lung sănătății și riscăm să ne îmbolnăvim sau chiar ne scurtează viața, atunci când aprindem o țigară, aceasta ne dă senzația că ne liniștim și că ne calmează. Suntem dispuși să renunțăm la acest obicei nesănătos?

Aici intervine perseverența, consecvența si rutinele (obiceiurile) noi

Hai să vedem cum se declanșează un obicei, și o să luăm chiar fumatul. Prima dată apare indiciul – te enervezi sau te simți stresat/ă. Mai apoi apare dorința – vrei să-ți aprinzi o țigară ca să te liniștești. Pentru că știi că asta se întâmplă atunci când aprinzi o țigară.  După, apare reacția – aprinzi țigara. La final, intervine recompensa – ți-ai satisfăcut acest viciu și te simți liniștit.

Atunci când îți propui să renunți la astfel de obiceiuri, sau invers, vrei să dobândești altele noi sau sănătoase, este nevoie de multă practică, de perseverență și de consecvență. Așa cum deprinderea de a schimba vitezele fără să te uiți la schimbător poate lua ceva timp, așa și renunțatul la fumat necesită efort și voință.

Cât timp ne ia să învățăm sau să ne dezobișnuim de un obicei nu este întrebarea corect adresată. Adică, dacă la școala de șoferi ai făcut doar câteva ore de practică, asta nu înseamnă că automatismul s-a format.

Nu perioada (timpul) este importantă ci numărul de repetiții pe care o executăm, până când creierul nostru învață și intervine automatismul. 

De aceea sesiunile de coaching, de regulă, au frecvență săptămânală. Este nevoie de multă consecvență iar asta presupune urmărirea și monitorizarea acțiunilor propuse.

Pentru atingerea obiectivelor este necesară motivația

Progresul este cea mai bună motivație. Chiar dacă uneori suntem tentați să spunem că banii ne motivează, ceea ce nu este neapărat greșit, realizările sau reușita ne motivează pe termen lung. Putem observa evoluția iar asta ne dă încrederea că suntem pe drumul cel bun. Înțelegem că acțiunile noastre sau noile obiceiuri dau roade.

Atunci când îți propui să slăbești 5 kilograme și vezi că după o săptămână de dietă deja ai dar jos primul kilogram, acest lucru te motivează să continui acest nou obicei. 

La fel se întâmplă și în sesiunile de coaching. Când lucrurile încep să funcționeze, atunci când vezi că te apropii de obiectivul tău, motivația și încrederea în tine cresc. Îți dă energia necesară să depui și mai mult efort, să nu renunți la obiectiv sau la acțiunile pe care ți le-ai stabilit.

Cu toate acestea, pot apărea momente în care rezultatele să nu apară atât de repede precum ți-ai stabilit. Ce e de făcut în aceasta situație?

Răbdarea 

Anumite obiective pot necesita acțiuni care nu vor aduce pe loc rezultatele dorite. Faptul că mergem câteva zile la sala de forță nu înseamnă că reușim să avem un corp de invidiat. Faptul că am fost la câteva ore de informatică asta nu înseamnă că știm să facem o aplicație sau o pagină de internet.

Răbdarea este precum creșterea unei plante. Prima dată pui sămânța în pământ, te asiguri că este un pământ fertil, că are apă, lumină și căldură. Poate pui și puțin îngrășământ ca să te asiguri că se prinde mai bine.

Dacă nu este “vrejul de fasole”, o să-i ia ceva timp să răsară acea plantă. Chiar și după ce a încolțit o ajuți “să se fixeze mai bine”.Îi pui apă, o legi de un băț, o susții până când este suficient de puternică să “se descurce singură”.

Așa este și cu noile obiceiuri sau proiectele care nu sunt chiar atât de ușor de realizat. Este nevoie de timp, răbdare, perseverență și consecvență. 

Dar de ce facem toate acestea? De ce ne definim un obiectiv, ne angajăm în anumite acțiuni și începem să avem obiceiuri noi?

Recompensa…

Tot ceea ce facem în mod conștient facem pentru o anumită recompensă. 

De ce mâncăm? Pentru că ne este foame sau poftă, dar recompensa este că ne-am satisfăcut o nevoie sau o dorință. De ce ne uităm la un film? Pentru că dorim să ne relaxăm. De ce citim? Pentru că vrem sau să ne relaxăm sau să ne dezvoltăm, să aflăm lucruri noi.

Atunci când pornești la drum, în sesiunile de coaching, gândul tău este deja la recompensă. Asta te ajută să-ți găsești motivația de a acționa, răbdarea necesară atunci când lucrurile nu ies din prima, învățarea și încercarea de lucruri noi în viața ta.

Sesiunile de coacing accelerează învățarea și dezvoltarea. Cu toate acestea, nu te aștepta la un sprint ci la un maraton în ceea ce privește realizările tale.  

Marile realizări pornesc cu pași mărunți. Ține doar de tine dacă investești timp și energie în proiectul tău.

Coachul este acolo să te susțină. Așa cum bățul susține la început planta, așa cum profesorul de la școala de șoferi este lângă tine pentru o perioadă scurtă de timp, sau antemergătorul susține la început bebelușul să facă primii pași.

Obiectivele, fie ele profesionale sau personale, fac parte din viața noastră. Care este de fapt recompensa? O viață mai sănătoasă, încredere deplină in tine? Vrei să te înțelegi mai bine pe tine, sau să te înțelegi mai bine cu cei din jurul tău?

Mai capabil sau mai competent la locul de muncă? O direcție mai clară pentru tine atunci când vine vorba de carieră? Să poți gestiona mai bine timpul sau provocările de zi cu zi?

Atunci când simți că ți-e greu să te concentrezi pe obiectivul tău, că ai nevoie de mai multă claritate sau că pur și simplu lucrurile nu merg cum vrei tu, ia în considerare sesiunile de coaching. 

Vei reuși să te descoperi, să te înțelegi mai bine și să devii cea mai bună variantă a ta!

Dacă îți plac articolele mele te invit să te abonezi la Newsletter pentru a primi cele mai recente postări!

640 640 Rareș Moruțan